Tantarul

« Striga-va catre Mine si-l voi izbavi pe el; cu dansul (omul) sunt in necaz si-l voi scoate pe el si-l voi slavi.» (Ps. 90:15)

Candva, undeva pe niste meleaguri minunate, hoinarea un om trist si nespus de singuratic… Nu vedea si nu se gandea la nimic. Tot, toti in jurul lui se bucurau, se iubeau, absolut toti, insa el nu vedea!...

Vazandu-l, un tantar l-a indragit asa de mult, incat s-a hotarat sa-l urmeze.

Ii era asa de drag omul, insa acesta nici macar nu l-a observat, pana ce tantarul s-a asezat in urechea lui! Omului ii era foarte incomod, era si mai necajit, mult mai nervos... Tantarul vrand sa-l bucure s-a apucat de cantat, ii dedica cele mai frumoase balade pe care le crease, cantase vreodata- erau minunate pentru ca erau pentru ce-l pe care-l iubea, insa omul... a incercat cu orice pret sa scape de «povara», ii vorbea urat, il gonea, a incercat sa-l si omoare, dar n-a reusit! Tanatarul il iubea pe zi ce trece tot mai mult, contra a ceea ce-i facu omul, a patruns s mai mult in trupul lui! Cand au incetat prigonirile, fiindca omul nu l-a mai simtit, atunci micuta faptura a venit mai spre exterior... Il iubea nespus de mult pe om, ii daruia ce avea el mai bun: balade, saruturi, managaieri, netinand cont de rautatiile barbatului, dar i se luau in nume de rau...

Neavand ce sa faca, omul s-a resemnat, purta o faptura in el...

Pentru barbat nu s-a schimbat nimic, insa pentru tantar da, iubea, iubea curat s dezinteresat, era multumit doar pentru simplul fapt ca putea sta langa fiinta iubita, o simtea , ii putea darui ce avea el mai de pret...

Omul, treptat s-a obisnuit cu concertele, cu muscaturile (saruturi din perspectiva micii fapturi), managaierile, insa... tantarul s-a imbolnavit, suferea, dar cu multumire s bucurie pentru c-o avea pe persoana iubita langa el, plangea pentru ca nu-i mai putea darui omului comorile sale, omul simtea lacrimile, abia atunci si-a dat seama... plangea si el, plangeau impreuna! A inceput s barbatul sa tina la tantar, sa gaseasca rostul vietii, sa simta ce-i suferinta, bucuria!...

Barbatul, la randul lui a facut ceea ce facuse si tantarul candva pentru el- inainte de a se imbolnavi, ii canta, il legana, ii marturisea cat il iubeste! Vazand mica faptura toate acestea l-a cuprins o bucurie fara margini, in consecinta s-a vindecat foarte repede! L-au vindecat iubirea, bunatatea, darurile prietenului sau, purtarea de grija-imensa bucurie!...

Au devenit de nedespartit, erau asa de fericiti, se iubeau atata de simplu si de curat! Tantarul, mult prea batran si slabit a murit, insa fericit, nespus de fericit... Omul a trait o buna perioada de timp plangandu-si prietenul, dar aducandu-si aminte de iubirea lor, povestile lor, cantecele lor, se insenina treptat, viata capata din nou culoare, incepea sa simta din nou bucuria, care de fapt era in el, sensul si-l castigase...

Isi simtea prietenul aproape, zambetul, bucuria...- a invatat sa le daruiasca tuturor, tristetea de demult s-a transformat intr-o mare de bucurie si armonie, domnea pacea s simplitatea, totul devenise pentru si-ntru om, prilej de bucurie!

*Acesta a fost calea prin care Dumnezeu l-a invatat pe om sa se bucure, sa aprecieze ce e in jur! Dumnezeu era ,de fapt, acel tantar !...

Dumnezeu e in, prin totul si toate !

«Unii se lauda cu carutele lor, altii cu caii lor, iar noi ne laudam cu numele Domnului Dumnezeului nostru.» (Ps. 19:8)