Pale de lumina

Totul e în mare parte deprimant, ceaţa densă persistă peste întreaga omenire, culoarea dominantă este gri, însă… parcă ceva se întrezăreşte… o scăpare, o undă de lumină caldă, necunoscută, dar prietenoasă, drăgăstoasă… Provine de undeva din văzduh, din depărtare… Fremătătoare se lasă purtată de vânt- împletindu-se devine un fir de lumină nesfârşit pe abisul cerului, liniştea domneşte peste întreaga viaţă, o uşoară adiere de vânt îmi sărută faţa elegant, iar apoi, coafându-mi pletele, zboară…

Poate că mohoreala specifică precedentelor anotimpuri m-a acaparat intens, obişnuinţă…, însă ceva m-a trezit dintr-un somn profund, monoton- neplăcut… şi abia acum observ splendoarea ce mă înconjoară… A înviat făptura-viaţa…

Şi toate aceasta profunzime e un mister mult prea fascinant, intens, pentru a fi înţeles întru totul! Un fir de iarbă modelat atât de meticulos e uimitor, iar apoi restul… graţia florilor-nişte balerine-n vânt…, hora petalelor - o fantezie, dansul copacilor, straie de sărbătoare…

Împletirea luminii cu vântul, pământul…,nunta simplă şi curată dintre trup şi suflet, dintre divin şi omenesc… Parcă totul soseşte dintr-un basm. Mii de licăriri se întrezăresc prin dansul vieţii… Totul îmbie la veşnicie! Soarele, undeva departe, ascuns după nişte noduri aproape transparente mă invită la dans, un vals nesfârşit… Mă las în voia totului - e ceva mai presus de mine… O chemare eternă, infinită, continuă…

Cad răpusă la pământ, visul unei primăveri veşnice…